Pentru Ea

Pe Tine te caut de atâtea vieţi. În fiecare clipă, Te simt din ce în ce mai vie, din ce în ce mai aproape, şi vreau să Te respir.

Apoi, Te regăsesc. Mereu şi mereu. La nesfârşit.

Te las să curgi în mine. Mă laşi să mă topesc în Tine.

Vino cu mine acum – să părăsim Timpul şi să devenim Eternintate.

Te rog, iubito, ninge peste mine! Şi iubeşte-mă doar atunci când nu mai sunt.



Ea

Tălpile mele culeg roua dimineţii şi strivesc iarba proaspătă… Iubitule, cerurile îmi săruta picioarele… Alerg şi mă arunc pe spate… În păr mi se încâlcesc gâze cu aripi multicolore şi flori micuţe şi parfumate… Râd la soarele flăcău încă…

Pe picior îmi urcă o furnică. O privesc fascinată şi mă mir gândindu-mă cât de mare îi apar… Sunt ca o ţară, cu munţi şi văi… Şi râuri şi mări…

Uit de furnică şi îmi continui fuga… De fapt, Tu ştii… Mă joc cu vântul, m-a invitat la dans şi cum aş putea să-l refuz… Mă învârt nebună şi… Mă privesc, fată frumoasă cu obrajii plini şi ochii mari, chiuind…

Îl rog pe vânt să facem schimb un pic, să fiu eu el şi el eu… Nu vrea, dar după rugăminţi fierbinţi se înduioşează… Aşa că dintr-o dată mă trezesc adiere, apoi mă grăbesc să urc în înaltul cerului şi încep să vâjîi, străbat pământul… Şi undeva acolo jos o fată tânără mă strigă, mă cheamă să mă joc cu ea…

Soarele e deja sus pe cer şi mă arde aşa că mă adăpostesc la umbra ta pădure…

Cum ştii Tu să te ascunzi iubitule… Crezi că nu văd că mă priveşti de peste tot?

Iubitule, dar cel mai mult mă bucur de Tine în mine… Doar mă bucur că m-ai născut să cresc, iubitule, şi te iubesc să mă desăvârşesc…



El

Am rămas singur, pe vârful muntelui. Şi îmi continui jocul…

Sunt sămânţă, apoi rădăcină, tulpină, floare, fruct. Şi în final, redevin sămânţă. Caut apoi locul cel mai bun unde să cad, şi mă transform în ploaie. Devin şoim, şi mă ridic pe o adiere de vânt până sus, în înaltul cerului. Apoi delfin, şi mă scufund în adâncurile mărilor. Apoi buburuză, păşind prin ungherele cele mai tainice ale pădurilor. Toate acestea în speranţa că, undeva, Te voi găsi pe Tine. Dar nimic nu mă ajută, fiindcă indiferent în ce m-aş transforma, eu rămân acelaşi.

Fără ajutorul Tău, nu am cum să te întâlnesc. Doar Tu îmi cunoşti secretul…

Sunt din nou singur, pe malul mării. Mă joc.

Iar Tu, iubita mea, vii la mine, ca o şoaptă. Nu mai e nevoie să mă transform în nimic. Acum sunt cu Tine. Atunci când mă priveşti, totul devine tăcere. Iar când îmi zâmbeşti, tăcerea se transformă în lumină.

Te iau de mână. Şi începem să ne jucăm împreună.



Zilele

Lumea se înghesuie în sala de aşteptare a aeroportului. Doamne cochete îşi fac vânt cu evantaie dantelate. Mă opreşte ceva chiar în intrare. Azi aeroportul e altfel. E plin de voci cristaline şi de mămici ce-şi ţin în braţe copilaşii.

Mă uit la ceas şi trag cu urechea la conversaţia celor din stânga mea. „Nici nu l-a văzut pe asta micu! Şi acuş face un an!”, zice o tânără slăbuţă către domnul în vârstă în braţele căruia adormise un copilaş. „Bine că se întoarce teafăr şi că nu l-au îngropat talibanii pe acolo! Numai eu ştiu cum a trecut un an! Nu puteam să-mi găsesc şi eu un bărbat normal, mi-a trebuit soldat!”. „Lasă, Mario, lasă că de-acu se întoarce acasă, nu-l mai lăsăm să plece”, o domoleşte bătrânul.

Caut cu privirea un colţişor mai liber. Toate scaunele sunt ocupate. Ochesc scara spiralată care urcă spre restaurant. Mă aşez. În stânga mea, puţin mai sus, o fată tânără, machiată cam tare, râde zgomotos. Lângă ea, o femeie într-o rochie de un verde stins, priveşte în gol. Un băieţel aleargă în jurul ei, fluturând o şapcă pe post de avion. Puţin mai jos, o mămică cu fetiţa ei savurează un moment de intimitate. Cu obrajii lipiţi, cele două se joacă tăcute.

Din senin, cineva îmi smuceşte cartea pe care o ţineam în mână. Mă întorc pregătită să ripostez, dar întâlnesc o privire adâncă, copleşitor de iubitoare, care mă proiectează instantaneu în altă lume. Zumzetul aeroportului dispare. „Ce ai cu cartea domnişoarei?”, întreabă cald un bătrânel simpatic. Puştiul care mă privea fix trage şi mai tare de carte.

„Mă iertaţi domnişoară, nu ştiu ce are”, se scuza bunicul.

„E o carte bună, e bine că tinerii de azi mai sunt încă interesaţi de cărţi”, îi răspund râzând.

Bătrânul îmi zâmbeşte şi se întoarce la revista sa de integrame. Ii întind cartea băieţelului care nu şi-a dezlipit privirea de pe mine nici o clipă. Ia cartea calm, o şterge pe copertă de pieptul său şi apoi o aşează pe geanta mea. E un băieţel frumos, nu-i dau mai mult de cinci ani, cu parul blond şi ochii verzi.

Inima îmi bate nebuneşte. Fiori plăcuţi fac întreg corpul meu să vibreze. Acea privire! Ne jucăm… şi în atingerea mâinilor noastre timpul se opreşte. Mă fascinează, mă trezeşte. E atât de bărbătească postura corpului său, felul în care îşi ţine spatele drept, felul în care mă priveşte. M-a luat în braţele sale, în zbor, în inima lui. Felul în care mă atinge în joacă, face sufletul meu să vibreze. Mă expansionez, curg în înalt, în inima mea…

Totul este despre acea privire! Acea privire e totul! Iubitule doar pentru a fi privită de tine o singură clipă merită să trăiesc o mie de vieţi!



…şi nopţile

Munte. Cărările înguste, traseele lungi şi întortocheate, focul făcut în fiecare seară din vreascuri uscate adunate din pădure. Şi apa. Şi aerul. Şi pământul. Oh, Doamne! Parcă m-ai fi adus din nou acasă!…

Am poposit la o cabană, undeva sus, pe traseul spre vârf. Aştept apoi până se lasă noaptea, după care mă strecor afară, şi încep să urc. Îmi sunt tovarăşi doar muntele, cărarea, stelele. Şi Iubirea ce ţi-o port… Nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată. Dar te port cu mine mereu, şi simt că Tu, iubita mea, eşti undeva acolo, şi mă aştepţi.

Ajung sus, în vârf. Mă arunc pe spate, şi întind braţele pentru a cuprinde întreg Cerul plin de stele. Iar Cerul mă îmbrăţişează cu căldură, şi mă primeşte şi pe mine în imensitatea sa. Plâng, iar Cerul îmi zâmbeşte. Râd, iar Cerul mă mângâie. Întreb în tăcere, iar Cerul îmi răspunde. Şi răspunsul mă învăluie, ca o explozie mută de lumină. Pot în sfârşit să strig ceea ce inima mea cântă de-o veşnicie: Te iubesc!

Iar muntele răsună la auzul vocii mele.

Indiferent câte vieţi ar fi trecut, ştiu că nici Tu nu m-ai uitat.



Iubirea mea

Mi-e dor de tine, ştii asta?

Mi-e dor de tine într-un mod ameţitor, copleşitor, foarte viu, îmi simt toate celulele corpului pline de dorul de tine. De tine cel ce eşti, mi-e dor de tine cel ce eşti în sufletul meu una cu mine, de sufletul tău, de duioşia şi căldura lui, de gustul dulce al fructelor grădinii inimii tale sfinte. De desăvârşire mi-e dor în dorul de tine.

Si cu cât sunt mai fericită, mai expansionată, mi-e mai dor de tine.

Credeam că timpul va estompa imaginea ta ce o văd atunci când închid ochii, dar ce naivă sunt, când Timpul ne-a unit cum ar putea el vreodată să ne despartă?

Credeam că pot uita de dorul de tine, mi-era frică că aş putea uita, dar m-am liniştit. Eşti atât de mult în mine încât ar trebui să uit de mine pentru a uita de tine, iar asta nu mai pot face.

Viata mea e ca un râu care curge, tu eşti oceanul în care mă topesc clipă de clipă şi eşti izvorul meu. Şi atunci eu cine sunt dacă nu chiar tu?

Ştiu că aşa cum te-am găsit de atâtea ori, te voi mai găsi acum şi aşa cum te-am căutat de atâtea ori, te voi mai căuta şi mai ştiu ca aşa cum tu m-ai găsit mă vei mai găsi şi mă vei mai căuta.

Ştiu că mi-e dor de tine şi de multe ori numesc acest dor cu atât de multe nume, dar inima mea ştie: el este dor şi în toate aceste nume este o sămânţă mică, mică, care aproape nu se vede, dar care atunci când e linişte, ca acum, umple lumea mea cu al său cântec viu, îmi umple fiinţă de lumină. Şi în aceasta lumina dispare totul, e doar lumina aceea, lumina ce eşti tu, acea lumină ce sunt eu.

Sunt spaţiu, sunt stelele şi călătorul printre stele.

Vino să mă regăsesc în palma ta care cu iubire strânge palma mea!



Regăsire

Undeva, pe un tărâm al miracolelor, trăia un bătrân. Nimeni nu-i ştia vârsta, tot ce se ştia despre el era că locuia singur, şi oferea ajutorul oricui mergea la el. Am mers şi eu. M-a întrebat ce caut.

“O caut pe Ea!”, i-am răspuns. “Ştiu că Ea există. Am vazut-o în vis – a venit la mine, şi mi-a zâmbit. Am privit-o în ochi, şi am simţit cu toată fiinţa mea că e Ea. N-a spus nimic. Nici n-a fost nevoie. Dincolo de viaţă, dincolo de moarte, dincolo de tot, o regăsesc în permanenţă. Şi vreau să ştiu cum pot ajunge la Ea, vreau s-o întâlnesc.”

S-a uitat la mine, şi mi-a zâmbit. Apoi a spus:

“Fiule, aşa n-o vei găsi niciodată. Nu trebuie să vrei s-o găseşti. E suficient doar să iubeşti, pur şi simplu. Abia atunci Ea va veni.”

Apoi s-a uitat adânc în ochii mei şi mi-a pus mâna pe piept, într-o atingere purificatoare. La scurt timp după aceea, bătrânul îndepărtă mâna, ţinând în pumn ceea părea a fi o piatră neagră. Mi-a spus atunci:

“Uite, asta e sufletul tău atunci când iubirea lipseşte!”, după care aruncă piatra. În toate direcţiile viaţa încetă să mai existe. Toate florile se ofiliră, iarba se uscă, copacii îşi scuturară frunzele. În jurul nostru rămase doar un deşert.

În acel moment am înţeles unde greşisem. Sentimentul era copleşitor, iar o lacrimă mi se prelinse pe obraz. Bătrânul o văzu, şi o atinse.

“Şi uite ce se întâmplă atunci când iubeşti!”, spuse el din nou, după care se aplecă, şi atinse pământul cu degetetul ce încă purta lacrima mea. Totul reveni la viaţă, iar acum era o viaţă parcă mai intensă ca înainte.

Am vrut să-i mulţumesc bătrânului, dar acesta dispăruse. Se făcu linişte… Liniştea nopţii. Liniştea mării.

Am privit în mine, am inspirat adânc, şi am devenit Iubire.

Iar atunci… atunci ai apărut Tu, iubito! Şi am văzut că, îi realitate, zâmbetul îţi este mult mai viu.



Imi place foarte mult povestea asta(scrisă de Tudor Damian)

Rău

Este ora 18:12 minute.Nici măcar capul nu mi-l pot intoarce,de rău ce mi-este.Abia am ajuns si eu acasă.

Astăzi,s-a terminat primul semestru din clasa a 10-a(F),nimic neobişnuit pană aici.Nu vreau să spun ce am pătit eu ,că să nu zic că ma plang.

Am de gand, ca de acum incolo,să postez aici,lucruri mai interesante...Mă rog,cel puţin lucruri care mi se par interesante

23.01.2010

Am venit si eu in sfarşit de la pregatire..Incă o zi plină de funcţii.

Revenind la subiectul ce vroiam să-l dezbat ,iată-l:

• ~ Ieri~.Ca de obicei,ne bătea vantul , in timp ce incercam sa ne ducem la ora de sport.:O.Acolo...ce sa vezi...?! surprizăăăă...nu făceam ora,datorită faptului că era un meci,care se dădea intre Pedagogic...si un alt liceu ,al cărui nume nu l-am reţinut nici pană acum(probabil ca nu era "răsunator").

Spre uimirea mea,unul din băieţi l-am catalogat ca fiind "buuuuun",aşa cum ar spune unele:-j,n-avea saracuţu' decat vro 100 kg...:|,dar partea buna era ca el era puţin cam "pufos"

CEE,că nu asta e partea rea,ci partea cu ameninţatul profesorului M.profesor cu renume in liceu la noi:)).Unul ,ce avea un gen de "flacără violet"in cap,se tot fofila,ca nu-i i-a pus lui punctajul pe tabela,cum trebuie:)).Cu toate ca luase ţeapă cu vro` 20 de goluri diferenţă,el se tot agita,si-şi dădea cu palmele-n cap,pt ca nu-i pusese domn`le 1 gol:)).Vai de noi

...

si handballul...:-j făcut de acea echipă :"praf de pulbere"se numea:-j

Aşaaa,se termină ora,plecăm noi 3,spre magazinul nostru drag,care seamana mai mult cu-n chioşc :),ca sa ne luăm de mancare,si ce să veziii...

"domnul agitat REVINE" si adauga aceasta ameninţare:"O sa ne mai intalnim noi":))(adresată profului M):))))

Off Doamne,săraci(cu duhu`)mai sunt oamenii din ziua de azi,sau cel mai probabil,nu ştia cine e Domnul M,ca statut in acest "liceu de prestigiu":-j.

Punct:))

Iarnă 2010

Nepoţeii mei
Uite cum straluceşte:x
Maya:x,căteluşa mea
Prima zăpadă

Ce pot eu să spun:-??
Am vrut să-mi fac acest blog,dar,dintr-un motiv incă necunoscut.
Din punct de vedere al inspiraţiei sunt praf,insăă..:-j
Sper ca in timp sa ma obişnuiesc :)




Ca plăceri ale timpului "liber"
că de drept nici măcar nici ăla nu este liber:-j
imi place să fac poze:oricand,oricui si la orice ora:)
(nu cred ca trece zi,făra măcar sa fac o poză:-j);imi place sa citesc, să invăt,dar mă streseaza sa repet accelasi lucruri de multe ori,deja mi se pare un lucru disperat si parca acel "subiect",devine deja fără importanţă:-j..de exemplu:Cac2 este carbid(azi-la şcoala),maine:"cac2-carbid",poimaine:"Cac2 carbid.."
da mai lasa-mă frate:-j
am inţeles ideea,să mergem mai departe:))).Pff ,deja am deviat discuţia,sau ma rog,e mai degrabă un monolog interior,că nu ştiu cine Dumnezeu o să-mi citească aberaţiile:))
So,altceva ce-mi place:-??să citesc,dar nu tot ce-mi spune profa:-j,de exemplu "Creanga de Aur" mi se pare cea mai penibila opera,e singura care m-a facut sa adorm la propiu...:|
Biologie=p~,meniul meu preferat
Ana,colega mea preferata
ăăh,si mi-e sila de persoanele mincioase:|,ăă si alea " dă genu`":"fată,in ce club mergem azi?","fată,ne cumparam cizmele alea de 10000000 de $",bleah:|


Si ,ar mai fi o gramadă de spus,dar..
sincer ma cam dor degetele
:))

16.01.2010

vezi Ana,am postat:P

=))